Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lansează, în consultare publică, Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale”, apel de proiecte competitiv finanțat din Prioritatea 6. Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație, Obiectiv specific: ESO4.6. Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE+), Tip de acțiune: 6.f.3 Îmbunătățirea accesului și a participării la educație a copiilor cu dizabilități și/sau CES, inclusiv la activități sportive și culturale adaptate, prin dezvoltarea unor resurse suport.
Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.peo@mfe.gov.ro până la data de 11.11.2024.